miercuri, martie 29, 2006

Introducing "Asazo"

"Asazo" e nick-ul lui Mami şi e de fapt o altă citire [yomi] pt. numele ei care în kanji arată aşa 麻三. Probabil că cei mai mulţi dintre voi or să vadă doar nişte semne de întrebare, dar asta este :)

Ideea e că tânăra Asazo/Mami a început (la sfatul meu) să pună poze pe Flickr. După cum se vede, stimabila-mi soţie, iubeşte florile, copacii, plantele, cam tot ce ţine de natură. Spre ghinionul ei/nostru categoria asta e slab reprezentată în Tokyo...

No, păi pe lângă poze de la xeal, acum aveţi şi poze de la asazo. Enjoy.

luni, martie 27, 2006

Stanislaw Lem se stinge din viaţă la 84 de ani

Azi am aflat de asta de pe Slashdot. În final m-a cam enervat discuţia deviată aşa că am recurs tot la Wikipedia pentru a-mi mai împrospăta memoria.

Nu-mi aduc aminte foarte bine romanul Solaris că l-am citit cam prea devreme :) dar îmi amintesc destul de bine ambele filme: al lui Tarkovsky şi al lui Soderberg.

Din ce scrie pe Wikipedia, Stanislav Lem are multe cărţi publicate în poloneză. Dar nu ştiu dacă în afară de Solaris şi Ciberiada s-a mai tradus ceva în română.

P.S. Tocmai am descoperit că sunt născut în aceeaşi zi cu Tarkovsky: 4 Aprilie! Interestant.

May the Telnet be with you... always

Pt. toţi iubitorii de Star Wars şi ... Telnet ;) an ASCII-animated version of Star Wars Episode IV!

duminică, martie 26, 2006

"Das ist kein Spiel. Das ist eine Welt!"

Cum tot bag prea multă engleză prin blogul ăsta, m-am gândit să o mai variez cu ceva germană :P

'Das vollkommene Rollenspiel der Neuen Generation'
wird für PC und zukünftige Konsolen-Generationen entwickelt


Evident că e vorba de The Elder Scrolls IV: Oblivion şi am vrut să pun şi eu linkul spre review-ul celor de la GameSpot. Că e un joc despre care se merită discutat pe larg... şi mai ales jucat! Dar pt. asta trebuie calculator nou... şi aia se va întâmpla doar prin toamnă...

Fiind optimist pot să spun că până atunci Bethesda va fixa din buguri şi îi va mai scădea şi preţul ;)

luni, martie 13, 2006

Gedo Senki (Ged's War Chronicles)

Ieri am avut o revelaţie! Una mică, dar tot revelaţie se cheamă :)

Văzusem cu ceva vreme în urmă un trailer al ultimului film de animaţie de la Studio Ghibli (printre altele, creatori ai Nausicaa, Laputa, Princess Mononoke, Spirited Away) şi mi s-a părut foarte interesant. Până aici, nimic generator de revelaţii :)

Dar... aseară acelaşi trailer a fost la TV. Şi m-am uitat mai atent. Un băiat, un dragon, zbor, multe kanji-uri ... n-am înţeles mai nimic :) Dar arăta bine! Ecranul de final (aşa s-o fi spunând?) m-a intrigat. Scris mare, în katakana+kanji, Gedo Senki [ゲド戦記].
Gedo, Gedo mi se tot învârtea în minte... numele ăsta îmi sună cunoscut... doar n-o fi Ged din Earthsea (de Ursula K. Le Guin)?! Ar fi prea frumos să fie adevărat... sunt un mare fan al Earthsea! Şi tocmai Hayao Miyazaki să facă un anime după Earthsea... Am întrebat-o repede pe Mami "Cum se numeşte filmul ăsta că io nu înţeleg decât Ged?" "Gedo Senki", îmi zice. "Şi ce e aia Senki?" "Cronică a războiului". "Cronică a războiului??? Păi nu poate să fie Earthsea..."

Pentru ca azi să primesc linkul ăsta de la Mami prin email! E totuşi Earthsea! Doar că are un titlu cam aiurea. Şi e făcut după cartea a treia din ciclu: The Farthest Shore şi nu după prima cum credeam eu. Şi nu e regizat de Hayao Miyazaki ci de fiul lui, Goro Miyazaki (care nici nu ştiam că face filme :)). Sper că aşchia nu a sărit departe de trunchi ;)

Mai multe detalii despre film pe Wikipedia.

No, păi până în iulie (în Japonia) e ceva de aşteptat...

P.S. Mr. Goro Miyazaki, I have big expectations for this movie. You better do it right! :)