duminică, octombrie 30, 2005

Aventuri feroviare virtuale - pe stil Japonez

Nu ştiu alţii cum sunt dar eu unul sunt un fan al lui Nică - de-asta îl şi citez/plagiez cu atâta vigoare :)

Well, eu unul când văd un web site a cărui adresă se termină în .com automatic mă duce mintea la ceva internaţional sau cel puţin "parţial vorbitoriu de limba engleză" ... de-asta când am văzut acele afişe imense afişate ostentativ în toate agenţiile de bilete JR cu mesaje gen accesaţi nemaipomenitul sit Eki-Net şi puteţi cumpăra bilete online, comod şi mai ieftin mi-am zis că trebuie neapărat să-l încerc şi eu. Nu de alta dar tot vroiam să plecăm într-o mică excursie cu trenul...

Ei, cu mausul în dreapta, cu tastatorul în stânga şi mai ales cu nativa de Mami lângă mine m-am avântat pe Eki-Net ... si dăi si luptă.

Ca să zic aşa, first of all, singura limbă străină era japoneza. Străină pt. mine :( Mami s-a bucurat :) "So much for dot-com", mi-am zis.

Apoi situl avea o structură şi o organizare de să-i baţi pe webmasterii ăia cu bambusul plin în capul cel gol. Nu'ş de ce, dar mai toate siturile japoneze sunt structurate într-un mod infernal?! O fi de la faptul că kanjiurile or fost original gândite să fie folosite pe verticală (de fapt beletristica aşa se şi tipăreşte - pe verticală şi de la dreapta la stânga!) şi pe web sunt folosite ca şi alfabetul latin: de la stânga la dreapta şi de sus în jos. Şi sincer nu prea dau bine-n poză...
Oricum, îmi e f.f. greu să navighez pe siturile nipone şi nu e numai din lipsa de cunoştinţe lingvistice :p Sunt prea altfel pt. un ioropean mioritic ca mine... dar noroc cu nativii...

După ce am reuşit în sfârşit să dibuim pagina aia cu înregistratul a început adevăratul travaliu! Formulare de înregistrare online am completat cred cu sutele până acum. În diverse limbi şi dialecte. Mai cu dicţionarul, mai cu copy&paste, până la urmă tot le-am bunghit. Dar pe ăsta - cu Mami lângă mine - şi tot mai că m-a dat gata. Adică m-a dus la exasperare...
E o problemă cu formele online în japoneză (şi poate apare şi în alte limbi care folosesc double-byte pt. caractere) că dacă nu ţi se specifică nu şti niciodată dacă trebuie să scrii single sau double byte. Well, ăsta de la JR vroia double-byte şi io aia îi serveam, dar nici să-l poci satisface. După ce am verificat şi răsverificat fiecare element din forma aia m-am prins ce nu-i convenea... numele meu era prea lung!!! Auzi acolo câtă nesimţire pe dânsul, "Muntean Alexandru" e prea lung :) Japonezii îs pe modelul considerat "sovietic" de mioritici. Adicătelea NumeleDeFamilie NumePrimit. Sorry, no botez here :p
OK, mi-am zis, hai să-i dau în cap cu "Muntean Alex". Tot prea lung! Ce să fac? Ce să fac? Uite ce probleme idioate şi ce pierdere de timp din cauza unora care gândesc insular...
Şi atunci mi-a venit ideea "deşteaptă". Îl traduc în japoneză. Aşa ca din "Muntean Alex" l-am făcut "Yamabito Arekkusu" [山人アレクッス]. "Yamabito" este traducerea perfectă pentru "Muntean" şi înseamnă nici mai mult nici mai puţin decât "om al muntelui" sau "hermit" ;) Sau cum s-ar zice pe la noi prin Ardeal: "Moţ" :))) Iar "Arekkusu" e o japanizare a lui "Alex". As good as it gets :p

Mi-a acceptat "numele japonez", mi-a acceptat şi cartea de credit... "l-am prostit", mi-am zis cu mândrie de pionier! Hai să cumpărăm beletele alea!
La bilete alt puzzle niponifer... mă întreba numărul şi numele trenului! Auzi acolo, parcă aş fi impiegatul de la Gara Scâlcioara, cantonul Tokyo. Ce penibil! Noroc cu alt sit care mi-a oferit răspunsurile la aceste egnime ale căilor ferate nipone: Hyperdia I-am vârât lui Eki-Net informaţiile dorite şi am continuat periplul halucinant prin labirinturile creaţiei feroviarilor niponi...
Nu vroia nici dus-întors (roundtrip). Îmi recomanda să vorbesc cu cei de la ghişeu pt. asta. Păi dacă aş fi vorbit cu cei de la ghişeu înainte de a mă lansa pe situl ăsta aş fi salvat 60 de minute din viaţă. Plus câteva sute de neuroni căzuţi la datorie...
Îmi era clar şi mie că trebuie să iau biletele de undeva dar mă gândeam că pot să o fac doar înainte de a mă urca în tren. Hai la casa de bilete...

Alţi bani (că a trebuit să mergem până în staţia Yokohama pt. asta), altă distracţie. Discut cu nenea, îi zic că m-am înregistrat şi am rezervat/cumpărat online (nu mi-e clar nici până-n ziua de azi) şi că vreau dus-întors dar nu se poate online. Zice "dă cardul cu care te-ai înregistrat ca să vedem ce şi cum". Îi dau cardul, îl swap-ăie (zvăpaie?) o dată, de două ori, de trei ori prin maşina aia şi-mi zice pe un ton maliţios: "onorabile client, sunteţi sigur că asta-i cardul cu care v-aţi înregistrat?". "Bineînţeles", îi răspund, "că altul nici n-am " :p Îl mai zvăpăie de câteva ori şi-mi răspunde cu fraza aia pe care o detest până-n măduva oaselor [申し訳ございません]: "Este de nescuzat, dar ceva nu merge! Verificaţi-vă încă o dată emailul de confirmare primit de la Eki-Net".
Cum să accesez Gmail? Cum să accesez Gmail? ... Ah, Yodobashi Camera (big electronics chain) sigur are nişte notebook-uri conectate la internet ;)
Am avut noroc. Au avut. Şi am putut să văd horoarea!!! Primisem nu mai puţin de trei mesaje de la Eki-Net. Primul zicea că m-am înregistrat cu succes. Bun. Pe ăsta îl citisem. Al doilea zicea că tranzacţia de cumpărare / rezervare / something a fost efectuată cu succes. Şi pe ăsta îl ştiam. Iar al treilea zicea că "Este de nescuzat, dar nu nu mai sunt locuri libere şi nu am putut face rezervarea!". Damn you, JR! Sunteţi plin de bani (poate cei mai mari din lume) şi plini de rahat în acelaşi timp. Cum poţi să trimiţi un mesaj că ai efectuat o tranzacţie şi apoi unul că nu a mers?!?!?! Şi asta nici măcar nu a fost tot...

Ne-am întors la bilete şi i-am zis lui nenea că Eki-Net suge şi nu am putut rezerva nimic. Ca şi răsplată am primit o nouă serie de "Este de nescuzat...". Am zis hai că o să cumpărăm la faţa locului. Acum am şi profil la Eki-Net, măcar să fac nişte puncte acolo, poate primesc nişte seminţe pe shinkansen, or something... Zvăpăie cardul, îl zvăpaie din nou ... mă priveşte suspicios, io-l primesc cu enervare crescândă, mă întreabă din nou dacă sunt sigur că ăla-i cardul bun, îi servesc acelaşi răspuns... în final îmi zice că nu sunt înregistrat în sistem ... WTF?!?!?!?!

Până la urmă am cumpărat bilete în dulcele stil clasic: "ia banii, dă biletele" şi ne-am cărat. S-a dus o jumătate de sâmbătă pe alergat aiurea. Era deja trecut de ora 19...

M-am tot gândit care să fi fost problema. O fi de la faptul că am fost forţat să folosesc un alias niponifer pt. numele meu în loc de cel real. Dar oricum, şi numele real a fost înregistrat pt. că erau trei căsuţe pt. nume acolo: în kanji (cel "oficial", cu ideograme), în hiragana (citirea numelui folosind hiragana) şi în romaji (citirea numelui folosind alfabetul latin). Iar din câte ştiu eu pe cărţile de credit toate numele se scriu în alfabet latin. Cel puţin a mea şi altele pe care le-am mai văzut vehiculate prin Japonia aşa sunt. Aşa că ...
Plus că a zis că m-am înregistrat cu succes... dar poate nu verifică numărul de pe CC până nu faci o tranzacţie propriu-zisă ... şi de aceea când am cumpărat biletele mi-a dat rezultatul ăla aberant bine-rău. Parcă am fi în fizica cuantică cu stări mixe de True-False ... what the heck?!

Aşa cu Eki-Net ... aşa că păziţi-vă bine. Faimoasele servicii excelente din Japonia le au doar cei care nu iasă din standarde. Şi, evident, nu pun întrebări ;) Adică localnici :)))

luni, octombrie 24, 2005

So much for connectivity

Cum era fraza aia... "Orice sfârşit este un nou început" Or something ...

Nu ştiu cum e pentru alţii din firma asta dar pentru mine sfârşitul proiectului pentru care am fost angajat la Kodak Japan acum mai bine de doi ani - mă apucă deprimarea numai când încep să mă gândesc cât de repede a trecut timpul :(( - are mari şanse să însemne şi un nou început ... în altă parte.

Lucrul bun e că nu mă/ne dă nimeni afară. Cel puţin nu încă :) Dar în dulcele stil clasic (scuze, Nichita) practica cu "v-aţi terminat, treaba acum vă tăiem macaroana" este foarte activă printre noi. Ultimul exemplu este că de vineri nu mai am acces la "reţeaua de test". Nu doar eu, dar nu ştiu cum se face că sunt singurul membru al team-ului ăsta care nu mai are acces la reţeaua de test. Or fi auzit că-mi caut de lucru?! :p

Anyway, nu reţea de test => nu IM - pt. că reţeaua oficială e prea bine baricadată pt. a te lăsa să ieşi cu un chat mic, acolo... aşa că cer anticipat scuze celor care mă aşteptau, cu gânduri bune, la cotitura virtuală... nu mai mere, fraţilor, şi nu poci pentru ca să fac nimic...

Poate o să mai intru seara, de acasă. Deşi foarte rar mă simt în stare să mai intru online de acasă. Poate Skype că e mai uşor să vorbeşti cu gura decât cu mâinile :)))

UPDATE: Impresii după o zi
Cum am putut să uit ce bine e să ieşi printr-un proxy cu parola... Cred că mi-a mers prea bine în ultimii doi ani şi am uitat primele 2-3 luni la Kodak când eram în aceeaşi situaţie ca şi acum...
Toate downloadurile merg muuult mai încet (deh, reţeaua de test era pe fibră optică şi eram 15-20 de oameni pe ea, cea oficială e Tsomething şi suntem 200) - unde mai pui că dacă vreau să aduc ceva din Japonia toate pachetele merg JP -> US -> JP , nu pot să fac update la o grămadă de aplicaţii pt. că nu ştiu cum să treacă prin proxy parolat, nu-mi mai merg nici testele mele din Python şi Ruby şi recunosc că sunt prea beaver ca să ştiu cum să le configurez să treacă prin proxy - asta parcă e cel mai frustrant :p

Cred că înţeleg de ce nu mă avânt prea tare după joburi în firme financiare (exceptând lipsa experienţei în domeniu ;)) Accesul la internet e atât de limitat încât cred că m-aş îmbolnăvi de nervi după câteva săptămâni. Nici măcar salariul gras nu ştiu dacă ar şterge gustul de închisoare virtuală ... mă întreb fostu-mi coleg filipinez cum se descurcă la Morgan Stanley că, după cum dealtfel mă aşteptam, nu a dat nici un semn de viaţă de o lună de când a început acolo...

sâmbătă, octombrie 15, 2005

EASYSHARE-ONE

Acum că a fost lansată oficial în magazine cred că pot să scriu despre ea. Ea fiind titlul articolului ăsta şi proiectul la care am lucrat (împreună cu mulţi alţii) aici la Kodak Japan mai bine de doi ani.

Doamne, ce minune de cameră dijitală! BUY IT NOW!!!

Hai că glumesc, la 600USD, chiar şi cu card-ul WiFi inclus, cred că e cam pipărată. Well, ok, prea pipărată :p
Dar la câţi bani au fost investiţi în proiectul ăsta ... cineva trebuie să plătească ... adică, după cum e normal, nea consumatorul amator de gadgeturi hi-tec :)
Plus că e wireless, se conectează la internet, are touch screen, stylus, un UI bazat pe Macromedia Flash Player 6, 250 MB memorie internă şi multe alte minunăţii.
Şi azi chiar am aflat că se vinde neaşteptat de bine în US!
Get it EASY and SHARE hard! :p