luni, decembrie 20, 2004

După zece săptămâni...

A fost ca un mini-maraton, multi-cultural, intelectualo-emoţional (A storm of swords?), pigmentat cu pizza, wasabi şi sos de soia. Doar că a durat cam zece săptămâni.
Cinci săptămâni ale mele acolo, Cinci săptămâni ale lor aici. Şedinţe peste şedinţe, vikenduri lucrate, 14 ore pe zi, prea multă pizza în US, prea mult sushi în Japon. A fost şi distractiv, a fost stresant. A fost şi bine, a fost şi rău. Dar mai mult bine decât rău :)

N-am mâncat curcan de Thanksgiving. Am mâncat sushi. Pe mine m-a distrat. Pe ei nu.
Am fost şi în Akihabara. Au făcut o tonă de poze. Cu otaku. Cu figurine. Cu hentai. Cu cos-play. Cu lumini multe şi multicolore de să-ţi sară ochii din cap. Pe ei i-a distrat. Pe mine nu.
Am fost şi la karaoke. Niponiferi, yankei, un filipinez şi un pui de dac (watakushi care vra să zică). La început ne-a distrat pe tonţi. Apoi a devenit extrem de enervant. Rămân la vechea mea părere: karaoke suje!

Una peste alta, la sfârşitul săptămânii trecute s-au zburătăcit acasă. Pe ei i-a bucurat. Pe mine nu.

Din nou nu se aud în caverna asta (o numesc aşa pentru că nu avem geamuri :p) decât bătăile ritmice în taste şi scârţâitul câte unui scaun. Aerul este cald, uscat şi super-reciclat. Din când în când oamenii îşi cer scuze. Pentru nimic şi pentru orice.
Evident că la început m-au nedumerit profund aceste monologuri de grup. Apoi m-am lămurit. Sunt semnale emise la intervale regulate de către membrii colectivului (The Hive), indicând celorlaţi membrii starea de activitate a individului respectiv. De ex. online, active, inactive, stand-by, sleep mode etc, etc.

Vă las şi mă întorc la dormitul supt biuro. Este tont ce pot face la ora asta.....

Din ciclul Să ne cunoaştem metropola:
"Oxigenul este o resursă limitată şi foarte preţioasă în Tokyo aşa că cetăţenii sunt sfătuiţi să respire ziua cu un plămân, iar noaptea cu altul."

Niciun comentariu: