vineri, noiembrie 05, 2004

Din nou acasă

Pentru cei care se vor minuna la asocierea "acasă" şi "Japonia" le recomand să facă clic pe "Link relevant" pentru definiţia lui "acasă".

Care-va-să-zică m-am întors. După cinci săptămâni. Şi nu în balon, ci în Rochester, NY. Vezi mesajele precedente pentru detalii.
Evident că iniţial mersesem doar pentru trei. Şi în final nici măcar cinci nu au fost suficiente. Dar japonezii urlau să vin "acasă", iar amerikanii mai că nu vroiau să-mi dea drumul. Conflicte şi politikie multă în corporaţiile astea. Lucru dreq. Ce simplu era când iubitul conducător ne indica preţios la tonţi ce să facem. Sau pe aproape...

Nu-mi place să zbor. Dar parcă ar fi după mine. Aşa că hai returu'. A fost cam dramatic. Mă rog. Cel puţin de la Rochester la Chicago, într-un mini-jet - sau cum altcumva poţi să-i zici unui vehicul care are două rânduri de scaune ca un autobuz, şi două motoare cu reacţie (jet engines) puse la coadă.
Am făcut în loc de 50 de minute, 90. Cu zguduieli, tremurături şi dat la o parte din calea avioanelor mari (adevărate :p).
Evident că mi-era că pierd avionul de la Chicago la Narita. N-a fost să fie. Că şi ăla avea întârziere. Acum am înţeles şi io de ce-i zice lui Chicago "wind city". Ie cu vânturi multe! Gurile rele susţin că le trimit kanadienii ;)
De la Chicago la Narita a fost decent. Dar luuung (aproape 13 ore) şi n-am putut dorm nici măcar o secundă! Ia să-l văd io pe ăla care poate să doarmă o secundă?! ;) Aşa că am fost forţat să revăd pentru a doua oară "Spiderman 2" (nu prea mi-a plăcut - prea clasică povestea - prea pentru fani) şi "The Terminal" (a fost ok, dar nu grozav). Noroc cu vecina amerikano-koreană cu care i-am bârfit pe japonezi. Arăta nici de 30 dar când mi-a zis că are un copil de 7 şi unul de 10 ani am început să bănuiesc că ceva nu e în regulă ... apoi când mi-a arătat paşaportul şi am citit 41 ... damn, credeam că vrăjitoria a dispărut în evul mediu ... se pare că nu şi la koreeni...

Mami m-a aşteptat la aeroport şi am fost foarte încântat să o revăd. Arăta superb! :))) Îmbrăcată ca o studentă, nu-i dădeai nici 20 aşa că mă uitam oarecum îngrijorat în jur să nu ne spotuiască protecţia minorilor...
De fapt, vameşii japonezi au fost super eficienţi! Chiar prea eficienţi. Când a auzit nenea ăla că vin din US, mi-a urat bine-aţi-venit, mi-a pus ştampila în paşaport şi a strigat "Următorul!".
Damn, nu tu control, nu tu descălţat, dezbrăcat, nu tu raze X, Y, Z şi alte alea. Apoi m-am dumirit că toate alea le făcuseră deja amerikanii aşa ca japonezii mă considerau kirei (curat). Hm, şi io care mă gândeam că ma iau ăştia la întrebări cei cu merele alea din valiză...

Am adormit în trenul de la Narita la Yokohama. Unii ar spune ca un adevărat niponifer. Io aş spune: ca un mioritic extenuat. Cert e că mi s-a tăiat filmul, ceea ce mi se întâmplă extrem de rar... Economy class syndrome? Sper că nu!

Niciun comentariu: